Egiptul Antic

     Ta set neferu - în traducerea populară (deşi eronată) "Locul frumuseţilor" - a fost fondat ca cimitir pentru eşaloanele superiorare ale societăţii egiptene de la începutul Dinastiei a XVIII-a de pe malul vestic al Tebei. Până în perioada ramesidă au fost îngropaţi aici mulţi prinţi şi multe regine şi prinţese ale Egiptului. Acest cimitir, mai bine cunoscut în zilele noastre sub numele de Biban el-Harim, sau Valea Reginelor (abreviat QV), a fost cercetat şi parţial documentat, începând din dinastia 1926, de către Robert Hay şi succesorii lui, mai ales J. Gardner Wilkinson, care în 1828 a numerotat (după propriul lui sistem) mormintele vizibile pe atunci; Jean Francois Champollion, care a vizitat Valea în 1828-29; Ippolito Rosellini, care a urmat în 1834; şi Karl Richard Lepsius care a condus Expediţia Prusacă în 1845.

QV 30- Nebiri (probabil), grăjdar şef, Dinastia XVIII
QV 31 - Regină necunoscută                                                                         QV 33 - Prinţesa Tanezem(t), Dinastia XX (?)
QV 36 - Prinţesă  necunoscută                                                                    QV 38 - Regina Sitre' soţia lui Ramesses I
QV 40 - Regină, cartuş gol                                                                             QV 42 - Prinţul Para'hirwenemef, fiul lui Ramses III                                 QV 43 - Prinţul Set-hirkhopshef, fiul lui Ramses III                                 QV 44 - Prinţul Khaemweset, fiul lui Ramses III                                        QV 46 - Imhotep, (probabil) Vizir al lui Tuthmosis I.
QV 47 - Prinţesa 'Ahmosi, fiica lui Sekenenre'-Ta'a and Sit-dhout       QV 51 - Regina Esi II, mama lui Ramesses VI, fiica lui Hubalznet         QV 52 - Regina Tyti, perioada Remesidă                                                   QV 53 - Prinţul Ramesses, fiul lui Ramesses III
QV 55 - Prinţul Amen(hir)khopshef, fiul lui Ramses III                           QV 60 - Regina Nebttaui, fiica lui Ramesses II
QV 66 - Regina Nefertari, Sotia lui Ramesses II
QV 68 - Regina Merytamun, fiica lui Ramesses II
QV 71 - Regina Bentanta, fiica lui Ramesses II
QV 73 - Prinţesă necunoscută, Dinastia XX
QV 74 - Regina Tentopet                                                                                  QV 75 - Regină necunoscută

    Mormântul soţiei lui Ramses II Regina Nefertari

                                                                Mormântul Reginei Nefertari

   Săpăturile pe arii extinse au început abia în 1903, odată cu apariţia pe scena egiptologiei a lui Ernesto Schiaparelli, directorul Muzeului din Turin. Alegerea siturilor i-a fost dictată lui Schiaparelli de dorinţa de a umple golurile din colecţia institutului său, un ţel pe care şi l-a împlinit cu mult succes. El avea să plece din Vale după 2 ani în 1903, considerând că a epuizat totul (concluzie pe care o echipă recentă de arheologi francezi condusă de Christian Leblanc o poate contrazice în prezent). Dar în cei doi ani de lucrări Schiaparelli a făcut multe descoperiri de mare interes, printre care, în 1904, bijuteriile artistice cele mai preţioase ale Egiptului - mormântul lui Nefertari (Nofretiri), principala soţie a lui Ramsess II mama a cel puţin şase din numeroasele progenituri ale soţului ei. 

   În mormântul lui Nefertari se pătrunde pe o scară înclinată care are în centru un plan înclinat pentru sarcofag şi care duce la intrarea mare şi impresionantă în prima cameră a mormântului cu o încăpere alăturată situată lateral. O a doua scară identică cu prima coboară în principala cameră a mormântului, care este decorată cu patru stâlpi sculptaţi în piatră şi trei anexe de depozitare, amintind de planul mormântului lui Ramses II.

  Acest mormânt, unul din cele mai mari din Valea Reginelor, a reprezentat o descoperire de un mare interes arhitectonic; dar ceea ce i-a uimit şi mai mult pe cei ce săpau (ca şi pe vizitatorii de atunci până în prezent) este excepţionala măiestrie a culorii şi execuţiei decoraţiunilor de stucatură pictată în relief care acoperă toţi pereţii: scene cu Nefertari stând în picioare în faţa unor zeităţi cărora le prezintă ofrande, precum şi extrase din texte vechi menite să asigure trecerea în siguranţă a reginei din această lume în cea de dincolo.

  Cripta reală a lui Nefertari a fost, desigur, distrusă în antichitate şi mormântul, ca şi altele din Vale, prădat şi lăsat efectiv deschis şi de izbelişte. Cu toate acestea, mai multe fragmente din echipamentul reginei au putut fi salvate de Schiaparelli. Printre acestea se numără bucăţi dintr-un capac de sarcofag din granit roz (sarcofagul fiind evident scos şi reutilizat în antichitate) şi piese din sicriul  de lemn aurit, o mulţime de fragmente de vase de ceramică, resturi din 30 de figurine-shabti de lemn pictat cu răşini, capacul unei casete-shabti, şi stâlpul-djed dintr-o cărămidă magică găsit în locul originar, într-o nişă din zid. Au fost de asemenea dezgropate mânerul în formă de buton al unui cufăr de lemn (inscripţionat în mod curios cu numele regelui Az din dinastia a XVIII-a), rămăşiţele umane fragmentate (părţi de picioare) o sanda de papură şi bucăţi de sfoară şi materiale textile. În afară de aceste descoperiri "oficiale", mai multe obiecte disparate rezultate din săpăturile lui Schiaparelli au încăput pe mâna negustorilor de antichităţi, fiind cumpărate de Albert M. Lzthgoe pentru Muzeul de Arte Frumoase din Boston. Acestea cuprindeau patru figurine-shabti şi trei fragmente de obiecte de podoabă. Un alt fragment dintr-o brăţară de aur, care le scăpase săpătorilor lui Schiaparelli şi miilor de turişti care se perindaseră pe la mormânt în anii de dupa descoperirea lui, a fost scos la lumină în urma lucrărilor de restaurare a picturilor murale din mormântul lui Nefertari efectuate în februarie 1988 de Institutul de Conservare Getty.

  Implicarea acestui institut în restaurarea mormântului lui Nefertari a fost determinată de starea extrem de precară a decoraţiunilor, în parte provocată de cutremurele din antichitate, dar în mod decisiv de proliferarea recentă a depozitelor de sare. După descoperirea mormântului, picturile s-au deteriorat atât de grav încât în 1934 mormântul a fost închis. Datorită excepţionalei reuşite a Institutului Gettz de a contracara acţiunea naturii şi timpului, mormântul este azi din nou deschis publicului, care îi poate admira strălucirea la fel de perfectă azi ca şi în vremurile lui de glorie.