Egiptul Antic

     La moartea lui Thutmosis I se ridică                Hatshepsut               problema de succesiune şi fiica sa, Hatshepsut, este constrânsă să se căsătorească cu un bastard, care va lua numele de Thutmosis II (1520-1505). Din frageda copilărie tătal său o asociase pe Hatshepsut la conducerea regatului. Or, noua regină care nu avea decât 15 ani accepta cu greutate aceasta căsătorie cu un bastard, un frumos tânăr de 21 de ani, având o fire slabă şi efeminata, pe care I-a urât toată viaţa. Ea îşi revendica neîncetat legitimitatea la tron, invocând voinţa tatăui ei: numai ei, singura, i se cuvine domnia, având toate drepturile, şi nu soţului ei. Ea poruncesşe să se graveze această inscripţie pe un perete al templului ei funerar, construit la Deir el-Bahari:
   „lat-o, pe fiica mea, Khnemet-Amon, iat-o pe Hatsepsut, care este în viaţă, şi pe care eu am numit-o... Ea îmi va urma la tron; ea este cu siguranţă cea îndreptăţită să ocupe tronul meu măreţ. Ea va porunci tuturor oamenilor din palat, ea va cârmui."
    Cu toate neînţelegerile nenumărate, cu soţul ei. care îi era şi frate vitreg, Hatshepsut a născut două fete: Nefrure, mai întâi, apoi câţiva ani mai târziu, dupa ce s-a reîmpăcat cu soţul ei, Hatshepsut-Meritre.
Regina a uneltit necontenit împotriva faraonului.

    Întrucât Hatshepsut nu-i dăruise fii, neliniştit şi dornic să-şi asigure succesiunea, pentru a contracara manevrele surorii sale vitrege: faraonul Thutmosis II hotărăşte să asocieze la conducerea regatului pe unul din bastarzii săi, Djehutimes, preot în templul lui Amon-Ra din Karnak, care împlinise 16 ani la naşterea lui Hatshepsut-Meritre.

    Ca să-şi atingă scopul, având                            Thutmosis III   încuviinţarea preoţimii lui Amon, el a pus la cale o înşelătorie, pentru a lăsa să se creadă că zeul însuşi desemnează urmaşul la tron. Scena se petrece în anul 1505 î.e.n., în templul lui Amon, în faţa întregii Curţi întrunite acolo. O ceremonie fastuoasă se desfăşoară, în cursul căreia barca sacră a lui Amon, purtată pe umerii preoţilor, trece pe sub o frumoasă colonadă, ridicată de curând de către Thutmosis II. Deodata, barca pare că intenţionează să scape de purtătorii ei, care şovaie; apoi, împinşi de o putere nevăzută, ei străbat încăperea aceea vastă, în toată lungimea ei, pentru a se opri în faţa unui preot tânăr. Era chiar Djehutimes, bastardul faraonului.
     Marele preot al lui Amon interpretează de îndată oracolul zeului, în sensul dorit: acest tânăr a fost ales ca fericit urmaş al tatălui său. Întreaga Curte, care asistă la acest miracol, aclamă pe viitorul suveran desemnat cu atâta solemnitate de către Amon.
Inutil să descriem mânia şi furia lui Hatshepsut când i s-au adus la cunoştiinţă cele întâmplate.
     Ura ei se concretizează, peste un an, prin asasinarea faraonului. Aşa după cum era prevăzut, bastardul îi succeda, sub numele de Thutmosis III, şi procedează ca şi tatăl său pentru a-şi consolida legitimitatea regală: se pregăteşte să se căsătorească cu sora sa vitregă mai mare, Nefrure. Dar, de acum încolo, fiind atotputernică, Hatshepsut nu i-o permite şi îşi manifestă autoritatea sa deplină printr-o regenţă absolută, în-depărtându-l pe tânărul faraon, căruia i s-a urât tot aşteptând 22 de ani până să domnească cu adevărat.

     Ambiţioasă, mândră, însetată de putere, aceasta era, probabil, firea acestui faraon-femeie, care a vrut să i se înalţe un templu funerar de proporţii impresionante, demn de concepţia suveranei cu privire la nemurirea sa. Ea a ales un loc măreţ, pe tărmul occidental al Nilului, în faţa Luxorului.
    „Puţine monumente, în lumea întreagă (scrie Pierre du Bourguet ) au darul de a copleşi sufletul artistului, prin desăvârşirea frumuseţii, ca templul funerar al reginei Hatshepsut, la Deir el-Bahari. El impresionează puternic, prin armonia perfectă, cea mai complexă şi cea mai adevărată, care pune în valoare, dincolo de calea de acces care-şi croieşte drumul în nisip, succesiunea ascendentă a teraselor sale alungite, sclipitor de albe, reliefată de ocrul munţilor, a căror linie de creastă, depăşind în întindere şi dominând suprafeţele lor orizontale, sfârşeşte prin a se sprijini de albastrul intens al cerului."
      

      Monument al orgoliului, în cinstea suveranei, pentru slava ei veşnică, acest templu cuprindea aproape două sute de statui reprezentând-o pe Hatshepsut: pe basoreliefurile gravate cu multă fineţe se putea desprinde fiecare eveniment însemnat al domniei sale, evocat în acest plastic poem epic, destinat preamăririi numelui ei. Fără nici o reticenţă ea se descrie astfel:
    

     „Majestatea Sa a devenit mai însemnată decât oricare alta. Ceea ce avea era har dumnezeiesc şi dumnezeieşti erau toate câte le făcea. Mintea ei era divină. Majestatea Sa, ca fată tânără, frumoasă şi desăvârşită, era îndrăgită de zeiţa Uto, care-i admira trupul divin. Ea este acum o femeie cu aer distinsa."
      Hatshepsut a poruncit să se înscrie, pe piatra unui obelisc de la Karnak, unul dintre cele pe care vrusese să le înalţe la vârsta de treizeci de ani, aceste cuvinte trufaşe:
      „Iar voi, cei ce veţi vedea, după un lung şir de ani, aceste monumente care vă vor vorbi despre ce am faptuit, veţi spune: «Nu ştim cum au putut să realizeze un monument atât de măreţ, cu totul din aur, ca şi când ar fi fost o muncă obişnuită». Pentru a-l polei cu aur, am dat aurul cu obrocul de măsurat cereale, cum se cântăresc grânele. Iar când Majestatea Mea a anunţat cantitatea de aur, ea era atât de mare, încât depăşea orice închipuire a celor Două Ţări... Când veţi auzi aceste vorbe, să nu spuneţi că a fost o lăudăroşenie deşartă, ci spuneţi mai curând: «Cât de bine i se potrivea şi cât era de vrednică de tatăl său»."

    Spre sfârsitul domniei sale, crezând că nu mai are motive să se teamă de nepotul ei, Hatshepsut şi-a dat consimţământul la căsătoria cu sora lui vitregă, Nefrure.
    Thutmosis III, care îşi stăpânea mânia de ani de zile, se bucură de popularitate în rândul ofiţerilor din armată cărora nu le convenea politica paşnică a suveranei şi care erau dornici să întreprindă din nou expediţii de cucerire în Asia, unde populaţiile începuseră să se revolte împotriva Egiptului.
     În cel de-al douăzeci şi doilea an de domnie al femeii-faraon, aceasta a fost nevoită să-l lase pe nepotul ei, în vârsta de 37 ani, să preia comanda trupelor aflate la graniţa răsăriteană. După câtva timp Hatsepsut a murit, probabil asasinata. O perioadă scurtă de tulburări a fost consecinţa acestui eveniment. Thutmosis III s-a întors la Teba în grabă, în fruntea unui detaşament al armatei sale.
     Imediat după sosirea sa el a fost încoronat ca unicul faraon şi a curmat cu asprime revolta partizanilor lui Hatsepsut. Dupa ce a înmormântat-o cu smerenia cuvenită pe mătuşa lui, fiind mânat de un resentiment uşor de înţeles faţă de aceea care îl îndepărtase de la tron atâta vreme, el s-a răzbunat postum, într-un fel cumplit. Aşadar el a ordonat să se răzuiască, de pe toate inscripţiile, numele lui Hatshepsut, şi al partizanilor ei, înlocuindu-le cu al lui, al tatalui lui sau al bunicului lui.
     Mai târziu, după moartea reginei Nefrure, el s-a căsătorit cu sora sa vitregă mai mică, Hatshepsut-Meritre, pe care a obligat-o să renunţe la prima parte a numelui său. La Karnak el a poruncit să se ridice o construcţie din zid, în jurul bazei obeliscurilor strălucind de aurul cu care erau poleite, obeliscuri înălţate de mătuşa lui, astfel încât să poată fi zărit doar vârful lor, apărând deasupra pietrei. O iniţiativă care a favorizat păstrarea acestor monoliţi până în zilele noastre, inscripţiile gravate fiind aproape neatinse, intacte.